Batalionul 52 Geniu “Tisa”, asaltat de sute de elevi

Batalionul 52 Geniu “Tisa”, asaltat de sute de elevi

Batalionul 52 Geniu “Tisa” a organizat ieri activităţi specifice în cadrul programului naţional “Şcoala Altfel”. Cu această ocazie, circa 250 de elevi şi preşcolari, proveniţi de la toate instituţiile de învăţământ, au participat la activităţile desfăşurate de către militari. Aceştia le-au prezentat elevilor din clasele primare modul de acordare a primului ajutor în cazul unor situaţii de urgenţă şi au urmărit un film documentar despre geniştii sătmăreni care au participat la acţiuni în numeroase teatre de operaţii, din Angola până în Bosnia, din Nepal până în Afganistan sau Irak. Elevilor de gimnaziu şi liceu le-au fost prezentate armele din dotare, precum şi ofertele de educaţie din cadrul Şcolilor Militare prezentate de către Centrul Militar Judeţean Satu Mare.

Liceenii au urcat şi în tancurile utilizate de către militarii sătmăreni. Batalionul 52 Geniu “Tisa” a fost înfiinţat la data de 1 iulie 2002, ca urmare a necesităţii dezvoltării cooperării internaţionale din regiune în vederea gestionării şi intervenţiei în situaţii de urgenţă în caz de calamităţi naturale în bazinul hidrografic al râului Tisa cu mijloace tehnice specializate. Prin activităţile desfăşurate în ultimii ani, Batalionul 52 Geniu “Tisa” a demonstrat că este o structură importantă de geniu a armatei promovând imaginea pozitivă pentru întreaga armată română. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble