Cu mic, cu mare, în mişcare la Dumbrava Minunată

Cu mic, cu mare, în mişcare la Dumbrava Minunată

Este “Săptămâna Altfel” şi la grădiniţă. Piticii de la Grădiniţa “Dumbrava Minunată” au participat ieri la o activitate sportivă, unde au făcut mişcare împreună cu părinţii. Ideea a pornit de la conducerea instituţiei de învăţământ care a dorit să organizeze un program special pentru cei mici şi pentru părinţi. De la grupa mică la grupa mare, toţi copiii, împreună cu părinţii au făcut sport. Cei mici au ascultat cu atenţie indicaţiile lui Cristi Belega, care a inclus şi părinţii în antrenamentul de ieri dimineaţă. Ideea de a include și părinții la ora de gimnastică a venit din partea conducerii grădiniței, împreună cu educatoarele. “Acţiunea a avut ca temă: Mic şi mare în mişcare. Ne bucură faptul că la eveniment au participat şi părinţi care au făcut sport alături de cei mici”, a precizat directorul Grădiniţei “Dumbrava Minunată”, Nicoleta Mihali. Preşcolarii de la “Dumbrava Minunată” au o săptămână plină de evenimente, acţiuni ce fac parte din programul Şcoala Altfel. Cei mici participă azi la o acţiune de confecţionare a jucăriilor din materiale reciclabile, joi este Carnavalul Poveştilor, iar vineri fiecare copil îşi prezintă talentul la spectacolul Ploaia Steluţelor. Silvia Cseh

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble