Inventivitatea ischemică a lui Castorică

Inventivitatea ischemică a lui Castorică

Castorul complexat o nouă mişcare a inventat. Este vorba de Mişcarea “Dreptate până la capăt”, cu care foile calomnioase mai nou şi le-a semnat. Profităm de ocazie şi solicităm mişcării nou-apărute să facă dreptate până la capăt şi în cazul Castorului retardat, de dotarea-i anemică foarte complexat. Când treaba aceasta se va materializa, rozătorul puşcăria o va înfunda. Până atunci, totul e doar o simplă gargară cu apă chioară. Iar lui Castorică apa chioară nu-i place deloc, fiind un fan înfocat al apei de foc. Trăim cu speranţa că noua mişcare e serioasă, nu doar din mânecă scoasă. Nu de alta, dar Castorică cel ratat a mai inventat tot felul de mişcări, asociaţii şi fundaţii ischemice şi fantomatice. Castorul s-a mai lăudat că este sprijinit de Ultimii Patrioţi, care nu există decât în mintea sa de mare hoţ. Apoi a inventat Mişcarea Social Naţională, care s-a dovedit a fi o altă gargară. Castorul se şi visa defilând ca idiotul în faţa unor plutoane înarmate cu pistoale cu apă. În schimb, ischemicul nesigur a ajuns să defileze de unul singur, cu pantalonii plini de pete de la alcoalele îngurgitate cu atâta sete. Deja ne aşteptăm ca, aflat în profunde stări euforico-bahice, Castorel cel penibil şi tembel să mai inventeze alte mişcări ischemice şi fantomatice. Ar putea începe cu Mişcarea pentru stârpirea Castorului penal şi venal, devenit o ruşine şi un blestem pentru Sătmar.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble