Sfânta şi Marea Luni

După Vecernia Duminicii Intrării în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, am trecut în Săptămâna Mare a Patimilor Domnului. În Sfânta şi Marea Luni se face pomenirea fericitului Iosif cel prea frumos şi a smochinului uscat după blestemul Mântuitorului Hristos, pentru că acum încep înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost unul dintre copiii patriarhului Iacov şi al soţiei sale Rahela. Fraţii lui au prins ură împotriva lui pentru că le-a destăinuit unul din visele sale, din care aceştia au dedus că va fi mai mare peste toţi fraţii săi. Aruncându-l într-o groapă şi stropind hainele sale cu sângele unui ied, au plănuit că vor spune tatălui lor că Iosif a fost sfâşiat de fiarele sălbatice. Dar trecând prin apropiere o caravană, fraţii l-au vândut pe Iosif unor negustori egipteni, scoţându-l din groapă şi încasând pentru el treizeci de arginţi. Negustorii la rândul lor l-au vândut faraonului egiptean. Soţia acestuia a încercat să-l ademenească la păcat, însă s-a lovit de refuzul categoric al acestuia, şi fugind haina i-a rămas în mâinile femeii uşuratice. Aceasta s-a plâns faraonului, cum că Iosif a vrut să o silească la păcat, prezentând dovadă haina acestuia. Iosif este aruncat în închisoare, dar prin tălmăcirea minunată a visului faraonului, este eliberat şi făcut cel mai apropiat sfetnic al conducătorului Egiptului (Facerea 41,39-44). Ţara Canaanului fiind lovită crâncen de o foamete mare, fraţii lui Iosif au plecat în Egipt după bucate. Iosif îi recunoaşte şi li se destăinuie cine este, interesându-se de tatăl lor şi de cel mai mic frate, Beniamin. Întreaga familie se mută în Egipt, bucurându-se de protecţia faraonului. Iosif este chipul Mântuitorului Hristos care a pătimit din partea celor de un neam cu El, fiind urât şi pizmuit de aceştia, apoi vândut pentru treizeci de arginţi. A fost aruncat în groapa mormântului de unde a ieşit cu slavă, răscumpărându-ne cu milostivire şi dăruindu-ne Pâinea Vieţii, Trupul şi Sângele Său, dătător de viaţă veşnică. Mai facem pomenirea smochinului fără rod, care la cuvintele Mântuitorului: “De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mai mănânce” (Marcu 11,14) s-a uscat. Smochinul închipuie rânduielile Legii Vechi, care nu au dat în ochii Mântuitorului Hristos roadele cuvenite, fiind doar umbra Legii Sale. Dacă ar întreba cineva de ce s-a uscat un lemn neînsufleţit care nu a greşit le vom răspunde că după căderea în păcat a strămoşilor noştri, aceştia şi-au acoperit goliciunea cu frunze de smochin. Sfinţii Părinţi au pus aici istoria smochinului neroditor, pentru smerenie, ca şi a lui Iosif, pentru că toţi poartă chipul lui Hristos. Mântuitorul a făcut tuturor numai bine, dar printr-un copac neînsufleţit a arătat că are şi puteri de-a pedepsi întreaga fire.