Peste 300 de participanţi la maratonul Caritas

Peste 300 de participanţi  la maratonul Caritas

Maratonul de solidaritate al Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare a ajuns anul acesta la a opta ediţie, când se sărbătoreşte anul familiilor, iar evenimentul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinirea familiilor nevoiaşe. La ediţia din acest an s-au înscris peste 300 de participanţi, printre aceştia numărându-se europarlamentarii Ovidiu Silaghi - candidatul PSD-PC-UNPR în Colegiul 2, Sogor Csaba, deputatul Erdei Istvan, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, vicepreşedintele CJ, Rudolf Riedl, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, viceprimarul Marcela Papici, city-managerul Dan Băbuţ, directorul medical al Spitalului Judeţean Satu Mare, Paula Mare, candidatul UDMR în Colegiul 2, Nagy Szabolcs, fostul primar Iuliu Ilyes, voleibalistele de la CSM-CS ADEP Satu Mare, alături de directorul Organizaţiei Caritas Satu Mare, Lochli Terezia Tunde, în calitate de gazdă a manifestării.

Evenimentul din acest an a început cu recitarea unei poezii compuse de două beneficiare ale Centrului de Zi Speranţa al Organizaţiei Caritas Satu Mare. Apoi a început maratonul propriu-zis, care a cuprins Piaţa Libertăţii- Piaţa 25 Octombrie, după care coloana a trecut pe dig, iar sosirea a fost în Grădina Romei, unde participanţii au avut parte de multe surprize, programe distractive şi tombolă cu multe premii valoroase. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble