Castorică colecţionează noi duşmani

Castorică colecţionează  noi duşmani

Supărat pe toţi şi pe toate, Castorul fără erecţie s-a legat mai nou şi de firmele de pază şi protecţie. Pe Castorul fără habar l-a durut extrem de tare că unii bodigarzi nu s-au lăsat intimidaţi de statutul său vremelnic de demnitar. Băieţii respectivi n-au uitat nici acum ameninţările cu zarcă şi arpacaş proferate de Castorul cu dosul mai ciuruit ca un caş. Nu este exclus ca aceştia să încerce să se răzbune pe rozătorul cu pluta dus. De parcă nici n-ar fi de ajuns, Castorul ratat şi la alte firme din domeniu s-a dat printr-o nouă interpelare penibilă şi deosebit de penală. În stilul său caracteristic, de fost procur(at)or comunist şi chiar securist, rozătorul cu parfum de dihor a cerut controale peste controale, bazate pe informaţii ireale. Astfel, dintr-o lovitură, Castorel cel tembel şi-a mai tras o mulţime de inamici care abia aşteaptă să i-o dea în gură. Oricum, rozătorul ramolit o scurtă perioadă mai poate sta liniştit. Însă decizia de incompatibilitate, ce va fi confirmată în câteva zile de instanţă, ar trebui să-i provoace niscaiva temeri în mintea sa de ischemică paiaţă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble