Ultima strigare a catalogului pentru absolvenţii CN “Doamna Stanca”

Ultima strigare a catalogului pentru  absolvenţii CN “Doamna Stanca”

Sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit a fi prea mică pentru numărul mare de părinţi, rude şi prieteni ai celor peste 170 de absolvenţi de liceu de la Colegiul Naţional “Doamna Stanca” care au participat joi la festivitatea de “Ultim Sunat”, organizată aici de conducerea liceului. Absolvenţii, îmbrăcaţi în frumoase robe albastre, vizibil emoţionaţi şi cu lacrimi în ochi, au participat la ultima zi de şcoală în calitate de licean.

Festivitatea, care a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României, a fost coordonată de directorul liceului, Anna-Maria Maruşca. Adresându-se elevilor absolvenţi, directorul liceului i-a felicitat pe tinerii absolvenţi de clasa a XII-a şi le-a urat mult succes la examenele de bacalaureat dar şi la celelalte pe care le vor mai susţine de-a lungul vieţii. Apoi i-a nominalizat pe cei doi şefi de promoţie, Kiss Alexandra Timea şi Iulia Anca Moldovan, care au terminat liceul cu media generală 10, cele două adresându-se asistenţei, mulţumind, în numele colegilor lor, cadrelor didactice pentru îndrumare pe parcursul celor patru ani, precum şi părinţilor pentru susţinere.

S-a trecut apoi la strigarea catalogului pentru ultima dată pentru cei 173 de absolvenţi din cele şase clase terminale. Fiecare diriginte şi-a chemat rând pe rând fiecare elev din clasă cărora le-a oferit diploma de absolvent. De asemenea, au fost înmânate premiile şi menţiunile pentru elevii merituoşi. În continuare, conducerea şcolii a premiat elevii absolvenţi cu rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare, după care elevii de clasa a XII-a au înmânat, în mod simbolic, cheia şcolii colegilor lor de clasa a XI-a. După încheierea festivităţii de închidere de an şcolar, absolvenţii de la CN “Doamna Stanca” au fost aşteptaţi afară de părinţi, rude şi prieteni şi le-au înmânat buchete de flori şi cadouri. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble