Veterinarii şi-au sărbătorit ziua la Satu Mare

Veterinarii şi-au sărbătorit ziua la Satu Mare

Ziua Naţională a Veterinarului a fost sărbătorită ieri şi la Satu Mare unde reprezentanţii profesiei s-au întâlnit pentru a discuta despre cele mai noi cercetări din domeniu şi pentru a premia veterinarii care au avut performanţe deosebite de-a lungul anului trecut. Peste 150 de veterinari, asistenţi şi personal auxiliar s-au adunat pentru a sărbători împreună Ziua Naţională a Veterinarului, fiind organizat cu această ocazie şi un simpozion.

Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de către viceprimarul Radu Roca, care în calitate de medic veterinar a ținut să vorbească despre această zi importantă dedicată veterinarilor, sărbătorită în data de 15 mai. ”Această dată de 15 mai are o semnificație majoră deoarece în jurul acesteia s-a înființat prima școală sanitar – veterinară în țară și rețeaua sanitar veterinară s-a reorganizat în formă de direcție sanitar – veterinară. Toate aceste semnificații pe noi ne-au dus la o împlinire a profesiei prin care ne-am format, ne-am consolidat și am devenit un rol determinant în societatea românească”, a declarat Radu Roca.

Prezent la eveniment, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, Nicolae Dumuţa, a afirmat că speră ca evenimentul de la Satu Mare să devină o sărbătoare frumoasă pentru medicii veterinari. “Ne dorim să marcăm acest moment festiv într-un mod cât mai plăcut. În cadrul simpozionului vom discuta despre teme diverse pe care colegii noştri le-au solicitat”, a mai spus Dumuţa. În cadrul simpozionului s-a discutat tema privind patologia animalelor mari și bolilor la albine pentru o pregătire continuă a medicilor veterinari din județul Satu Mare. Aceasta a fost prezentată de către prof. dr. Liviu Oana și profesorul universitar Constantin Vasiu, invitați speciali din Cluj Napoca. După sesiunile de informare, medicii veterinari au fost invitaţi la o masă festivă. Tot atunci a avut loc şi decernarea diplomelor de merit pentru activitatea depusă de-a lungul anului trecut. Silvia Spanciu

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble