Biblioteca Judeţeană, instituţie publică de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Satu Mare, organizează în perioada 21-22 iunie o serie de activităţi cuprinse în programul evenimentelor prilejuite de cea de-a doua ediţie a Zilelor Judeţului Satu Mare. Astfel, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 09.00-11.00, toţi copiii sunt invitaţi să deseneze pe asfalt. Locaţia destinată acestei activităţi este pe strada 1 Decembrie 1918, între Catedrala Romano-Catolică şi parc. Copiii participanţi la această activitate vor realiza desene cu tema “Judeţul Satu Mare, locul unde trăiesc”.
O altă activitate creativă şi foarte apreciată de copiii de toate vârstele, Atelierul de Origami, se va derula la Sala de lectură “Gheorghe Bulgăr”, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 13.00-15.00. Sătmărenii interesaţi de Biblioteca Judeţeană vor putea poposi la standul destinat instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, care va fi amplasat în zona Muzeului de Artă, pentru a cunoaşte mai în detaliu activitatea instituţiei, printr-un dialog deschis cu bibliotecarii şi prin intermediul materialelor de promovare editate cu această ocazie. “Activităţile organizate de Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate în cadrul Zilelor Judeţului Satu Mare reprezintă şi pentru Biblioteca Judeţeană un bun prilej de promovare a serviciilor şi a colecţiilor. Prin intermediul activităţilor pe care le organizăm, dorim să transmitem întregii comunităţi judeţene mesajul că biblioteca publică este o instituţie activă şi o poartă deschisă spre cunoaştere.”, a declarat directorul interimar al Bibliotecii Judeţene, Lacrima Istrăuan. Pavel Prodaniuc




















