Învăţaţi de mici să devină afacerişti

Învăţaţi de mici să devină afacerişti

În organizarea Inspectoratului Şcolar Județean (IŞJ) Satu Mare, cu sprijinul asociației Societatea Educatoarelor Novatoare Sătmărene (SENS), ieri a avut loc în Grădina Romei evenimentul public de educaţie antreprenorială pentru preşcolari intitulat “Târgul micilor întreprinzători”. Evenimentul a avut ca scop familiarizarea preşcolarilor cu elemente de educaţie antreprenorială şi financiară, într-un mod atractiv, aplicat şi accesibil vârstei. De asemenea, copiii au avut ocazia să îi întâlnească şi să se pozeze cu vedetele Disney, Minnie şi Mickey Mouse.

La manifestare au participat 15 grădiniţe din judeţul Satu Mare, fiecare prezentându-şi propriul stand cu produsele create. Cei interesaţi au avut posibilitatea să îşi achiziţioneze obiecte decorative, jucării, ghivece cu flori, bijuterii şi să deguste produse de panificaţie, prăjiturele şi brioşe, precum şi băuturi răcoritoare expuse de preşcolari. Banii câştigaţi în urma târgului de fiecare grădiniţă vor fi folosiţi fie pentru a cumpăra jucării noi, fie pentru a fi organizate excursii pentru cei mici.

Evenimentul organizat ieri face parte din proiectul naţional de promovare a educaţiei pentru schimbare “Curcubeul schimbării”, iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble