Ziua Mondială a Mediului a fost marcată ieri la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, printr-o serie de manifestări organizate în colaborare cu Colegiul Tehnic “Elisa Zamfirescu” şi cu Asociaţia ecologică “Satu Mare – Oraş Verde”, care s-au desfăşurat în Sala multimedia a instituţiei. “Manifestarea dedicată Zilei Mondiale a Mediului se înscrie în efortul nostru comun de a transmite întregii comunități locale și județene importanța de a trăi într-un mediu curat și sănătos și constituie un exemplu activ de colaborare între biblioteca publică, instituții de învățământ și societatea civilă. Este important să sădim în mintea și sufletul fiecărui membru al comunității conceptul că omul, ca specie biologică, este dependent de natură și nu poate trăi în afara ei”, a declarat directorul interimar al Bibliotecii Județene Satu Mare, Lacrima Istrăuan.
Inițiatorul evenimentului, Daniel Iojiban, le-a vorbit celor prezenţi despre “Ziua Mondială a Mediului”, moment urmat de trecerea în revistă a proiectelor inițiate de Asociația ecologistă “Satu Mare – Oraş Verde”. În a doua parte a întâlnirii elevii Colegiului “Elisa Zamfirescu” au susţinut lucrări ce vizează teme precum ecologia și protecția mediului. Evenimentul s-a încheiat cu vizionarea unui film documentar. Ziua Mondială a Mediului sau Ziua Mediului Înconjurător este aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie. Ea a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței “Ecologia Umană” de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al “Programului pentru Mediu” al Națiunilor Unite. Florin Dura




















