Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tăşnad, aflaţi în serviciu de control al traficului rutier în localitatea Craidorolţ, au oprit miercuri un tractor la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Cig. Conducătorul auto nu avea asupra sa documentele prevăzute de legislaţia rutieră. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a constatat faptul că bărbatul nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, întrucât avea permisul de conducere suspendat. Întrucât bărbatul avea un limbaj incoerent şi emana miros puternic de alcool a fost condus la Spitalul Orăşenesc Tăşnad în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, acesta refuzând categoric recoltarea. Tractoristul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice. Pavel Prodaniuc




















