Treizeci şi şapte de tineri, premiaţi la “Primăvara Artelor”

Treizeci şi şapte de tineri, premiaţi la “Primăvara Artelor”

La Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare s-a desfăşurat ieri cea de-a doua ediţie a “Primăverii Artelor”, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Satu Mare. La eveniment au participat consilierul preşedintelui CJ, Alexandra Catargiu, directorul adjunct al Bibliotecii Judeţene, Robert Laszlo, alături de principalul organizator al manifestării, directorul CJCPCT Satu Mare, Felician Pop. Cu această ocazie au fost premiaţi 37 de tineri şi grupuri de la cei mai mici până la masteranzi, care au obţinut rezultate notabile la concursurile la care au participat. Totodată, directorul Felician Pop a mai subliniat faptul că premianţii de la prima ediţie nu au mai fost luaţi în calcul pentru ediţia din acest an. Premianţii au fost selectaţi din mai multe domenii, precum muzică, istorie, dans, sculptură, fotografie şi poezie. Pe parcursul festivităţii au avut loc momente muzicale susţinute de o parte din cei premiaţi, dar şi de artişti precum George Negrea, Petrică Mureşan, formaţia DOTS şi Vlad Doroş. Premianţii au obţinut diplome şi bani din partea organizatorilor.

Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble