Ardudul se va transforma, în cursul acestei săptămâni, într-un oraş turistic medieval cu ocazia organizării Festivalului MedievArtFest Ardud, ajuns la cea de a treia ediţie. Manifestările organizate în cadrul Festivalului vor avea loc în perioada 14-20 iulie.
Eveniment maraton Potrivit celor afirmate de primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, MedievArtFest, care a ajuns la a treia ediţie, este un eveniment cultural însemnat pentru Ardud şi se doreşte a fi altceva decât obişnuitele zile ale localităţilor. “Anul acesta manifestările se vor întinde pe durata unei săptămâni întregi şi vom veni cu o serie de noutăţi. De asemenea, vom avea parte şi de o serie de concerte susţinute de formaţii renumite de muzică medievală. Comunitatea din Ardud îşi va aduce aportul la reuşita acestui festival”, a precizat primarul Ovidiu Duma.
Pe durata Festivalului MedievArtFest Ardud vor fi organizate o serie de manifesteri în cadrul cărora va fi implicată toată comunitatea oraşului Ardud. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 18 iulie, de la ora 18.00, când vor fi semnate hrisoavele de bună pace după ce, în prealabil, va fi semnat actul de asociere între oraşele Ardud şi Târgu Neamţ. De asemenea, vor avea loc o serie de concerte de muzică medievală şi un turnir al Cavalerilor de Mediaş.
După parade şi concursuri cavalereşti, cel mai aşteptat moment al zilei de sâmbătă, 19 iulie, va fi spectacolul King Wolf, adică recitalul orchestrei “Lupilor Albi” compusă din membri ai Facultăţii de Muzică Timişoara, ai Filarmonicii “Banatul” şi ai Filarmonicii din Arad. Festivalul se va încheia duminică, 20 iulie, cu o retragere cu torţe şi o paradă a cavalerilor.
Programul Festivalului
În cele ce urmează vă prezentăm programul întregului festival:
Luni, 14 iulie 2014 Orașul Ardud: 11.00: Voluntari EcoArdud, Ediţia a II-a;
Marți, 15 iulie 2014 Liceul Tehnologic Ardud, Cetatea Ardud: 11.00: Deschiderea Taberei de creaţie – pictură şi modelaj “Blazoanele, titluri de recunoaştere şi respect” Ediţia I;
Miercuri, 16 iulie 2014 Liceul Tehnologic Ardud, Cetatea Ardud: 11.00: Tabără de creaţie – pictură și modelaj “Blazoanele, titluri de recunoaştere şi respect”; 11.00: Deschidere Expoziţie Etnografie şi Folclor din zona Codrului; Primăria orașului Ardud: 11.45: Vernisaj Expoziţie de fotografie “Ardud – Oraş turistic medieval” ediţia I;
Joi, 17 iulie 2014 Cetatea Ardud: 10.00: Tabăra de istorie pentru liceeni “Paşi de adolescent pe urmele înaintaşilor” ediţia I; Liceul Tehnologic Ardud, Cetatea Ardud: 11.00: Tabără de creaţie – pictură şi modelaj “Blazoanele, titluri de recunoaştere şi respect”; Cetatea Ardud: 11.00: Vernisaj Expoziţie Etnografie şi Folclor din zona Codrului; 11.30: Conferinţă de istorie – “Ardudul medieval săpături arheologice la Cetatea Ardudului” Istoric Szacs Peter; Primăria orașului Ardud: 12.45: Tabăra de Jurnalism “Autentic şi Senzaţional – Medieval şi Contemporan”; 16.00: Conferinţă “Continuitatea şvabilor pe regiunea NV a Transilvaniei”; Biserica Greco-Catolică: 18.00: Recital de poezie religioasă; Sala de festivități – Primăria oraşului Ardud: 20.00: Proiecţie de film KINO+Sala de festivități – Primăria Orașului Ardud;
Vineri, 18 iulie 2014 Platou beciuri Cetate: 10.00: Deschiderea Cartierului MedievArtFest Ardud 2014 Holul Primăriei Oraşului Ardud: 10.30: Expoziţie de măşti Sala de Consiliu a Primăriei: 11.00: Festivitate de premiere Tabără de creaţie – pictură şi modelaj “Blazoanele, titluri de recunoaştere şi respect” Primăria Oraşului Ardud: 11.00: Conferinţă de presă MedievArtFest 2014 11.30: Premiere Tabăra de Jurnalism “Medieval şi Contemporan” Sala Blazoanelor Cetatea Ardud: 13.00: Seminar “Toma D’Aquino şi psihologia în Evul Mediu” – Teatrul Scena – Claudia Togănel Beciul din Turnul Mare al Cetăţii Ardud: 16.00: Conferinţă “Destinul Cavalerilor Templieri” 18.00: Deschiderea oficială, Semnarea Hrisoavelor De Bună Pace Cetatea Ardud: 18.20: Deschiderea oficială a Târgului de Meşteşugari Platou beciuri Cetate: 18.40: Povestea nefericitului Arlechino 19.30: Concert Lupus Dacus 20.15: Turnirul Cavalerilor de Mediaş 21.00: Concert Bucium – Bucureşti Cetatea Ardud: 21.45: Concert Lupus Dacus – Arad 22.30: Spectacol Fiii Lupului Platou – Cetate: 23.15: Retragerea cu torţe – paradă Cetatea Ardud: 23.30: Legendele Cavalerilor – Foc de tabără cavalerească
Sâmbătă, 19 iulie 2014 Platou beciuri Cetate: 10.00: Deschiderea Cartierului MedievArtFest Ardud 2014 10.30: Școala Micilor Cavaleri Lupi 11.15: Spectacol Cavaleresc Sala de Consiliu: 11.45. Seminar pe tema Voluntariatului Cetatea Ardud: 12.00: Școala de muzică medievală 14.00: Pauză tehnică 16.00: Parada de deschidere Platou beciuri Cetate: 16.30: Concursuri și Probe Cavalerești 17.30: Recital Grafic – Arad 18.15: Turnir Cavaleresc 19.00: Spectacol Fiii lupului Cetatea Ardud: 19.30: Concert Bucium – București 20.30: Spectacol King Wolf 22.30: Seara degustării vinului de Ardud 23.00: Legendele Cavalerilor – Foc de tabără cavalerească Ordinul Cavalerilor Lup, Teatrul Scena, Trupa ScHema, Cavalerii Străjerii Moldovei 00.00: Retragerea cu torțe – paradă Toată Suflarea Festivalului Sala de Festivităţi a Primăriei Oraşului Ardud: 19.30: Deschiderea oficială a Târgului de Turism “Ardud – Oraş Turistic Medieval” Holul Primăriei Oraşului Ardud: 19.45: Deschiderea oficială a Târgului de Carte “Ardud – Oraş Turistic Medieval”
Duminică, 20 iulie 2014 Platou beciuri Cetate : 10.00: Deschiderea Cartierului MedievArtFest Ardud 2014 Cetatea Ardud : 10.30: Şcoala Micilor Cavaleri Lupi Biserica Romano-Catolică : 11.00: Recital de poezie religioasă 12.00: Parada oficială a festivalului Platou beciuri Cetate: 12.40: Semnarea Hrisoavelor de Bună Pace MedievArtFest 2014 13.00: Şcoala Micilor Cavaleri Lupi 13.30: Proiecţie film de animaţie – Festivalul KINO+ Căminul săptămânal Ardud 14.00: Pauză tehnică 16.00: Festivităţi de premiere 17.00: Şcoala Cavalerilor Lup 18.00: Animaţie Cavalerească 19.00: Concert Lupus Dacus 20.00: Retragerea cu torțe – paradă Cetatea Ardud 20.30: Concert Bucium – București 21.30. Spectacol Villma – fecioara vânturilor 22.30: Închiderea festivalului Pecetluirea Hrisoavelor.
Florin Dura




















