Fundaţia Hans Lindner, în cadrul programului Raza Speranţei, a desfăşurat săptămâna trecută prima tabără de reabilitare prin trăiri emoţionale pentru familiile cu copii suferinzi de boli maligne. Tabăra s-a organizat în cadrul Centrului de Agrement al Taberelor Şcolare, susţinută fiind de această instituţie. Au participat 20 de familii cu copii aflaţi în remisie. Tabăra a debutat cu cunoaşterea naturii, a florei şi a faunei din împrejurimi cu ajutorul activităţilor de grup şi a jocurilor de rol din drama pedagogie, a continuat cu un inedit concurs de căţărat pe lăzi de bere organizat de Asociaţia Multisalva Satu Mare, urmat de musicalul celor de la trupa Harag Gyorgy.
Seara s-a încheiat cu senzaţii puternice şi adrenalină alături de triplul campion european la karting, Tudor Teuşan. Următoarea zi a fost dedicată cunoaşterii îndeaproape a activităţii jandarmilor sătmăreni, activitate cu mare succes în rândul copiilor, care a continuat cu jocurile cavalereşti, iar seara a urmat întâlnirea cu motocicliştii.
Ultima zi a taberei a fost dedicată scăldatului şi relaxării la aquapark-ul din oraş. Acolo, copiii alături de părinţi au savurat din plin programele de wellness din numeroasele bazine, unii dintre ei fiind pentru prima dată în acea locaţie. În cursul serii pe copii i-a aşteptat un concert rock cu formaţia Dots. Emoţiile trăite pe parcursul acestor zile s-au încheiat într-un cadru liniştit la lumina şi căldura focului de tabără, cu cântece acompaniate de un grup de chitariste de la biserica Calvaria. Pavel Prodaniuc




















