Avalanşă de cerşetori pe străzile Sătmarului

Avalanşă de cerşetori pe străzile Sătmarului

Odată cu instalarea verii, municipiul Satu Mare a fost împânzit de către persoanele care apelează la mila publică. Astfel, Poliţia Locală a identificat şi sancţionat luna trecută de două ori mai mulţi cerşetori decât în lunile anterioare. Din câte se pare, fenomenul va atinge apogeul în această lună, mai ales că s-au întors acasă sătmărenii plecaţi la muncă în străinătate şi care sunt mai cu dare de mână. Cel puţin acest lucru reiese din statisticile Poliţiei Locale. O altă problemă o reprezintă agresivitatea cerşetorilor, care nu ezită să apostrofeze verbal trecătorii sau chiar să îi agreseze fizic.

De două ori mai mulţi cerşetori Potrivit statisticilor Poliţiei Locale Satu Mare, în cursul lunii trecute au fost identificate 53 de persoane care apelau la mila publică, de două ori mai mult faţă de media ultimelor luni. “În luna iulie s-au desfăşurat acţiuni de depistare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, fiind depistate 53 persoane. Au fost depistaţi 11 minori care apelau la mila cetăţenilor în intersecţiile din municipiul Satu Mare, fiind predaţi pe bază de proces verbal la Centrul de Asistenţă şi Intervenţie a Victimelor Traficului de Persoane, Abuzului, Neglijării şi Exploatării Andrei de pe strada Ilişeşti. S-au aplicat 41 sancţiuni contravenţionale pentru apelarea la mila publică, în valoare totală de 2.600 lei. Totodată, sumele de bani - 232 lei - găsite asupra acestor persoane au fost ridicate în vederea confiscării şi depuse la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Satu Mare, fiind constituite ca venituri la bugetul local”, se arată într-un comunicat remis de către Poliţia Locală. Creşterea este mai evidentă dacă luăm în considerare statisticile ultimelor luni. “În cursul lunii iunie s-au desfăşurat acţiuni de depistare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, fiind depistate 30 persoane. În cursul lunii mai au fost depistate 34 persoane, iar în luna aprilie au fost depistate 37 de persoane”, se arată în statistica Poliţiei Locale Satu Mare.

Mai multe amenzi în iulie Este demn de menţionat că atât numărul cât şi valoarea amenzilor a crescut cu circa o treime în luna iulie faţă de luna iunie. Concret, dacă luna trecută au fost aplicate în total 979 de sancţiuni contravenţionale, în luna iunie s-au aplicat un total de 599 de sancţiuni contravenţionale. “În luna iulie 2014 s-au aplicat 979 sancţiuni contravenţionale, din care 535 au fost cu avertisment şi 444 cu amendă, în valoare totală de 108.810 lei. În luna iunie 2014 s-au aplicat 599 sancţiuni contravenţionale, din care 313 au fost cu avertisment şi 286 cu amendă, în valoare totală de 75.302 lei”, se arată în raportul de activitate al Poliţiei Locale Satu Mare.

Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble