Castorică, spaima pescarilor

Singur şi izolat, Castorică cel ratat adânc la fund s-a dat. Nu mai apare prin lume şi nici nu mai lansează dume. Recent, rozătorul retardat a fost totuşi reperat. Crezându-se un fel de Terente, s-a aciuat în zona bălţilor, prin tufişuri şi stufărişuri. Cu moaca sa de găozar a băgat spaima în pescari. Niciun pescar nu se mai încumetă să stea singur pe mal, de teamă să nu dea ochii cu Castorul fără habar. Pe lângă faptul că a ajuns spaima pescarilor, rozătorul a ajuns şi pacostea bălţilor. Roade întruna copacii de pe mal şi fuge din stânga-n dreapta, de parcă ar fi un cal. Un cal cam turbat şi tare retardat. De asemenea, rozătorul care nu se mai sfieşte a dat iama în peşte. Îl mănâncă de pomană, la fel ca-n vremurile de odinioară. Oricum, mirosul de peşte şi cel de Castor nespălat seamănă izbitor. Pentru nimic nu plăteşte, considerând că are balta peşte. Doar alcoolul tare îi lipseşte. Castorul beţivan şi pehlivan la greu ar bea, dacă ar mai avea. Dihania se bucură când mai găseşte o sticlă pe jumătate goală şi o sorbeşte fără nicio fereală. Numai să nu lase cineva în sticlă otravă. Oricum, la cât e de infect, otrava n-ar avea asupra lui niciun efect.