Ajunse la cea de-a XIII-a ediţie, Zilele Partium vor avea loc în perioada 18-24 august. Organizatorii au prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, ultimele detalii. Aau fost prezenţi preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a UDMR, senatorul Pataki Csaba, preşedintele Organizaţiei Municipale Satu Mare a UDMR, deputatul Kereskenyi Gabor, respectiv Stier Peter şi Szocs Peter - preşedintele Fundaţiei Identitas.
“Este a patra oară când Zilele Partium vor ţine şapte zile”, a declarat Stier Peter. Organizatorii au precizat că cele peste o sută de evenimente vor avea loc în zece locaţii diferite. În acest an şi-au dat concursul peste 23 de fundaţii nonguvernamentale, care vor pune umărul la buna desfăşurare a evenimentului, la care se mai adaugă un număr de 60 de sponsori. Bugetul este de circa 300.000 de lei, fiind asigurat din fonduri publice, sponsorizări şi proiecte de finanţare. Stier Peter – coordonatorul principal al evenimentului – a precizat că cel mai important eveniment îl reprezintă concertul live în aer liber al lui Zoran şi al orchestrei sale – o premieră a artistului în Satu Mare – programat în data de 22 august, la ora 20:00, pe scena amplasată în Piaţa 25 Octombrie. În aceeaşi zi, de la ora 22:30, dar de această dată în Grădina Romei, va concerta formația Quimby. Zilele Culturale Partium îşi vor închide porţile în data de 24 august, prin concertul formației Bikini, programat la ora 21:00, pe scena din Piaţa 25 Octombrie. Ciprian Bâtea




















