Atac aerian asupra municipiului Satu Mare

Atac aerian asupra municipiului Satu Mare

Municipiul Satu Mare va fi atacat din aer în cursul zilei de joi. Totul face parte dintr-un exerciţiu de alarmare condus de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Pe durata acestui exerciţiu, care va începe la ora 11.00, cetăţenilor li se solicită să întrerupă orice activitate.

“Pe raza municipiului Satu Mare va avea loc exerciţiul de alarmare publică pe timp de zi, ca urmare a unui atac aerian, condus de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă. Scopul exerciţiului este de pregătire a populaţiei şi angajaţilor cu privire la activităţile ce se desfăşoară de către aceştia la declanşarea semnalelor de alarmare publică. Alarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare a populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre sau a unui atac aerian. Adăpostirea reprezintă măsura specifică de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi de patrimoniu, pe timpul ostilităţilor militare şi a situaţiilor de urgenţă, împotriva efectelor acestora. La transmiterea semnalului de alarmă aeriană (15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele populaţia aflată pe stradă încetează orice activitate, se adăposteşte în subsoluri, adăposturi amenajate, ganguri, pasaje, sau la parterul blocurilor, fără să intre în panică; persoanele aflate la volan opresc autovehiculul pe partea dreaptă respectând indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a organelor specializate; persoanele aflate la locul de muncă încetează orice activitate şi se adăpostesc. La transmiterea semnalului de încetarea alarmei (sunet continuu cu durata de 2 minute) se reiau activităţile normale”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Primăria Satu Mare.

Muncitorilor li se cere chiar să amâne lucrul pe perioada exerciţiului. “Persoanele aflate la locul de muncă execută măsurile prevăzute, însuşite în urma instruirii pe linie de protecţie civilă, şi anume întrerup lucrul; acţionează cu calm, fără a produce panică; ridică masca de gaze; de deplasează cât mai repede spre adăpost. Conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să oprească imediat, să deschidă uşile, să deconecteze mijlocul de la sursa electrică şi să se grăbească spre cel mai apropiat adăpost. Se conformează indicaţiilor organelor de protecţie civilă şi poliţie”, se mai arată în sursa citată.

Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble