În vremuri demult apuse, toată lumea îl credea pe Castorică drept un individ cu puţă sadea. Însă timpul a demonstrat că rozătorul n-are puţă nici cât un idiot cu mintea netrebnică.
Complexat de dotarea sa, Castorul a început să se joace cu recolta sa. Şi-a băgat în ciucuri câte-un castravete. Sperând că lumea îl va crede mai orbete. Însă toată lumea a realizat că rozătorul ratat încearcă să îşi camufleze puţulica de retardat. Castorul a început să plângă ca un dilău, conştient că, cu măzărichea sa nimănui nu-i poate face rău. Nimeni nu a acceptat să rămână aplecat în preajma unui asemenea rozător ahtiat după rahat. Adică un puturos, amator de plăceri anale şi suspinătoare.
