În vizită în Țara Oașului

În vizită în Țara Oașului

Timp de 3 zile, echipa tehnică a Grupului de Acțiune Locală “Drumul Carelor” din județul Argeș a participat la un schimb de experiență (workshop) organizat de colegii de la Grupul de Acțiune Locală “Țara Oașului” – director general Maria Turtureanu, tema întâlnirii şi  a discuțiilor fiind monitorizarea proiectelor finanțate prin GAL. Cu aceasta ocazie, participanții au analizat câteva obiective finanțate din fonduri europene LEADER derulate prin GAL Țara Oașului. La invitația primarului oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, oaspeții au vizitat obiective culturale și istorice din zonă, printre care Muzeul Țării Oașului (Galeria de artă „Dr. Pop Mihai” și muzeul în aer liber), Protopopiatul Ortodox Român Oaș și Biserica “Nașterea Maicii Domnului” din Negrești-Oaș, însoțiți fiind directorul Natalia Lazăr. De asemenea, au mers pe urmele tradiției în Țara Oașului și au făcut cunoștință cu Floare Finta – Tezaur Uman Viu, Floare Hotca – luminător al satului și Ana Mare – meșter popular, admirând podoabele populare create de acestea. Participanții au fost impresionați  de frumusețile locului, de ospitalitatea și căldura cu care au fost tratați și au promis că vor reveni în curând pe aceste meleaguri.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble