Prefectul Eugeniu Avram îşi serbează azi ziua de naştere

Prefectul Eugeniu Avram  îşi serbează azi ziua de naştere

Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, se află azi la ceas aniversar, serbând împlinirea vârstei de 58 de ani. Prefectul Avram s-a născut în 18 septembrie1956 în satul Corund, comuna Bogdand. În anul 1981, a devenit medic veterinar, absolvind Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara. În 2003, a obţinut titlul de doctor în medicină veterinară la aceeaşi universitate. În 2004 a obţinut masteratul în drept administrativ şi statutul funcţionarului public la Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad.

După absolvirea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Timişoara, între 1981 şi 1983 a ocupat funcţia de responsabil la laboratorul de parazitologie al Inspectoratului Sanitar-Veterinar Judeţean Satu Mare, iar din 1983 până în 1990 funcţia de coordonator de diagnostic. Între 1990 şi 1997 a fost director adjunct al DSV Satu Mare, iar între anii 1997-2001 director executiv al DSV. În perioada 2001-2004 a fost director adjunct al DSV Satu Mare, în perioada 2004-2005 director executiv al direcţiei, iar din 2005 până în 2012 şef al laboratorului DSV Satu Mare.

Începând din 8 mai 2012, Eugeniu Avram ocupă funcţia de prefect al judeţului Satu Mare. În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul Eugeniu Avram acţionează eficient pentru menţinerea climatului de pace socială, a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale. Prin prisma rezultatelor activităţii sale, Eugeniu Avram este considerat de către sătmăreni cel mai bun prefect pe care l-a avut judeţul nostru de la Revoluţie încoace. Prefectul Eugeniu Avram este căsătorit, împreună cu soţia sa Adriana având un băiat pe nume Adrian.

Pe această cale, Gazeta de Nord-Vest şi Nord Vest TV îi urează un sincer La mulţi ani!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble