Sătmăreanca Iulia Ferchiu mângâie suflete la “Vocea României”

Sătmăreanca Iulia Ferchiu mângâie suflete la “Vocea României”

Sătmăreanca Oana Iulia Ferchiu a făcut furori marţi seara la emisunea “Vocea României”, făcându-i pe toţi cei patru antrenori să întoarcă scaunele la auzul vocii suave a acesteia. Încrezătoare şi hotărâtă să-şi arate talentul, tânăra a urcat pe scena de la “Vocea României” cu melodia “Summertime”, a Ellei Fitzgerald, care i-a pus perfect în valoare vocea şi l-a pus la pământ pe Tudor Chirilă, la propriu. Înainte ca Oana Iulia Ferchiu să-şi termine piesa, toate scaunele celor patru antrenori, Tudor Chirilă, Marius Moga, Loredana şi Smiley, s-au întors, urmând o dispută între aceştia pentru a o determina pe talentata sătmăreancă să-i aleagă.

“Ai mâncat multă miere când erai mică, de acolo ţi se trage vocea asta caramelizată. Ai o voce care mângâie suflete”, i-a spus Moga. “Nu aş putea să fiu mai sincer decât să-ţi spun că te vreau foarte mult în echipa mea. Simţim la fel şi cred că avem o energie comună”, a spus şi Tudor Chirilă.

După ce i-a ascultat pe fiecare antrenor, tânăra de doar 21 de ani a ales în cele din urmă să-şi continue visul la “Vocea României” alături de Tudor Chirilă. Sătmăreanca şi-a dorit de mică să fie cântăreaţă, însă atunci când a trebuit să aleagă o facultate, tânăra a ales Dreptul. După doi ani, însă, Oana a realizat că trebuie să-şi urmeze visul, aşa că s-a angajat chelneriţă şi a dat la Conservator, unde a fost acceptată.

“Toată ziua ascult muzică, de dimineaţa până seara. Nu pot să fac altceva. Părinţii mei s-au bucurat când le-am spus că am intrat la Conservator”, a povestit Oana.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble