Stagiune bogată în spectacole a trupei Harag Gyorgy

Stagiune bogată în spectacole a trupei Harag Gyorgy

Trupa Harag Gyorgy a Teatrului de Nord a prezentat ieri în cadrul unei conferinţe de presă programul spectacolelor din cadrul stagiunii 2014-2015.

Cu această ocazie vor fi prezentate 19 reprezentaţii, prima fiind piesa “Antigona”, de Sofocle-Benedek Zsolt, care va avea premiera în data de 12 septembrie, fiind o restanţă a stagiunii precedente. Pe scena mare se vor juca şase spectacole, printre care şi “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale. Cei de la Harag Gyorgy vor prezenta două spectacole cu publicul pe scenă, acestea fiind “Antigona” şi “Bună, doctor Mengele!”, de Spiro Gyorgy. Vor mai fi prezentate trei spectacole la Sala Studio, şase spectacole de teatru de păpuşi, dar şi reluări ale stagiunilor anterioare. Nu vor lipsi nici spectacolele teatrelor invitate, al Teatrului Naţional Csokonai din Debrecen, respectiv al Teatrului Szigligeti, din Oradea. Abonamentele pentru stagiunea 2014/2015 se pot cumpăra sau reînnoi în perioada 1 septembrie – 26 septembrie la casieria teatrului (str. Horea, nr. 6, telefon: 0261-712106) de luni până vineri, între orele 9.00 -17.00. Preţul acestora este de 20 lei pentru grădiniţe şi clasele primare, 30 lei pentru şcoli generale, 40 lei pentru pensionari şi licee, 100 lei abonamentul premieră şi 500 lei abonamentul Mecenas. Preţul la bilete este de 10 lei la spectacolele de teatru de păpuşi, 15 lei pentru elevi şi cele de la Sala Studio, 20 de lei pentru adulţi şi 30 de lei la spectacolele premieră. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble