Copiii de la Grădiniţa nr. 7 au sărbătorit “Legendele toamnei”

Copiii de la Grădiniţa nr. 7 au sărbătorit  “Legendele toamnei”

La Grădiniţa nr. 7 din municipiul Satu Mare s-a desfăşurat ieri o nouă activitate în cadrul proiectului educaţional “Eu şi lumea în care trăiesc”, proiect care este bazat pe educarea copiilor în spiritul realelor valori umane. Cu această ocazie a avut loc acţiunea “Legendele toamnei”, o sărbătoare a bucuriei şi a preţuirii bogăţiilor, evenimentul fiind realizat în parteneriat cu Parohia Odoreu, reprezentată de preotul Flaviu Meghişan, Spitalul de Pneumoftizilogie Satu Mare, reprezentată de doctorul Smaranda Bojan, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, reprezentată de inspectorul şcolar pentru educaţia preşcolară Leontina Ghiţ, cei de la Liceul cu Program Sportiv, reprezentat de profesoara Mariana Purdea şi colectivul de părinţi al grupei “Licuricii”, coordonaţi de educatoarele Liana Achim şi Anca Ioana Dumitru. După care, cei 30 de copii din Grupa “Licurii”, alături de educatoare, părinţi, şi directoarea grădiniţei, Doina Şuta, s-au implicat în activitatea pe sectoare, acestea fiind: sectorul cu murături pentru iarnă, sectorul cu fructe, sectorul “dulce” şi sectorul în “clacă”. Activitatea practică s-a desfăşurat pe fond muzical ce a cuprins cântece în diferite limbi despre toamnă, iar directorul Doina Şuta a precizat că în calitate de educatori sunt obligaţi să-i înveţe pe copii să preţuiască şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile în care s-au născut. Pavel Prodaniuc

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble