Maria Măgurean, noul director al Inspectoratului pentru Calitatea Seminţelor

Maria Măgurean, noul director al Inspectoratului pentru Calitatea Seminţelor

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor (ITCSMS) Satu Mare are, începând de ieri, un nou director în persoana Mariei Măgurean. Noul director a fost numit în funcţia publică de conducere de director executiv prin Ordinul Viceprim-ministrului, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării, Daniel Constantin, fiind instalată în funcţie ieri de prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram. La instalarea în funcţie a noului director au participat directorul de cancelarie al prefectului, Raul Băbţan, directorii instituţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării, respectiv angajaţii Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Satu Mare.

Noul director al acestei instituţii, Maria Măgurean, este în vârstă de 25 ani şi este de profesie economist. Postul de director a devenit vacant după transferul fostului director, Georgeta Rotaru, pe o altă funcţie din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble