Morminte împodobite cu flori de Luminaţii

Morminte împodobite cu flori de Luminaţii

Sătmărenii au început încă de ieri să-i omagieze pe cei dragi trecuţi în eternitate. Deşi în marea majoritate a cazurilor, Ziua Morţilor, sau Luminaţiile cum mai sunt cunoscute în popor, sunt ţinute azi sau mâine, în unele cimitire din municipiul Satu Mare mormintele erau împodobite cu flori şi cu lumânări încă de ieri. “Mâine (azi - n.r.) vom merge la Luminaţii la ţară. Aşa că am decis ca acum să venim să depunem o coroană de flori şi să aprindem o lumânare sau o candelă la mormintele celor dragi îngropaţi aici”, ne-au declarat membrii unei familii aflate ieri în Cimitirul de la Cap Pod Decebal pentru a-i cinsti pe cei trecuţi al cele veşnice.

La fel şi în alte cimitire, creştinii au venit la mormintele celor dragi să se reculeagă, să rostească o rugăciune, să aprindă o lumânare sau o candelă şi să depună câte o coroană de flori. La rândul lor, şi preoţii s-au aflat ieri la datorie oficiind, după caz, parastase de obşte, în cadrul cărora erau pomeniţi toţi enoriaşii decedaţi, precum şi parastase la fiecare mormânt, la solicitarea apropiaţilor celor trecuţi la cele veşnice. Marea majoritate a slujbelor de Luminaţii se vor desfăşura în cursul zilelor de azi şi mâine, atât la cimitirele din mediul urban cât şi în cele de la ţară.

Ziua Morţilor sau Luminaţiile au loc în fiecare an în data de 1 noiembrie, mai ales în Transilvania, Banat şi Maramureş. Creştinii curăţă mormintele înainte de 1 noiembrie, smulg buruienile, mătură, spală crucea, strâng gsunoaiele şi le aruncă în locuri special amenajate. Pe mormintele curăţate se pun lumânări şi flori, fiecare se roagă pentru sufletele celor plecaţi. În seara de 1 noiembrie, cimitirele sunt luminate, iluminate. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble