Tânăr decedat după ce şi-a făcut harakiri

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Livada a decedat duminică după ce s-a autoînjunghiat cu un cuţit. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, tânărul Cristian V. a recurs la acest gest în urma unor certuri avute cu părinţii săi. Tânărul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Satu Mare unde la scurt timp a survenit decesul acestuia. Conform celor declarate de purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, tânărul a ajuns în stare foarte gravă la Urgenţe având o plagă tăiată în zona abdomenului. Tăietura i-a atins ficatul şi pancreasul şi a secţionat mai multe vase de sânge din zona abdominală. Acesta a fost transportat de urgenţă în blocul operator, însă a decedat pe masa de operaţie. “Tânărul era în şoc hemoragic. Medicii au afirmat că în cavitatea sa abdominală s-au scurs circa 3,5 litri de sânge, astfel că pacientul nu a putut fi salvat”, a precizat Constantin Demian.

Întrucât moartea persoanei a fost violentă, în cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, iar în funcţie de concluziile medico-legale, în cauză se vor lua măsurile legale. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble