Veşti bune pentru medici şi angajaţii din sistemul de sănătate şi pentru cei din sistemul de asistenţă socială. Începând de la 1 ianuarie 2015, salariile acestor angajaţi vor creşte cu câte o sută de lei. Decizia a fost luată de Guvernul Victor Ponta în cadrul şedinţei de marţi.
Creşteri mai mari pentru cei cu salarii mici Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, majorarea cu 100 lei a salariilor angajaţilor din Sănătate şi din Asistenţă socială. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de Guvern de către ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Astfel, de anul viitor, salariile angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială vor crește cu 100 lei la cuantumul brut al salariului de bază.
Angajaţii care în prezent au un salariu de 900 lei, reprezentând salariul minim pe economie, vor beneficia de creşteri salariale şi mai însemnate, de 150 de lei. Aceştia vor primi 75 lei de la 1 ianuarie şi încă 75 lei de la 1 iulie anul viitor. Majorarea de 75 lei prevăzută pentru începutul anului viitor reprezintă suma aferentă creşterii salariului minim.
Tot cu aceeaşi ocazie, s-a decis şi introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a 23 de noi produse pentru tratarea unui număr de 29 indicaţii terapeutice. „Lista de medicamente compensate este actualizată a doua oară anul acesta, se apropie de partea finală. Astfel intră 23 de medicamente noi, inovative, pentru 29 de indicaţii terapeutice”, a spus ministrul Sănătăţii. El a precizat că lista va cuprinde astfel medicamentul cel mai important pentru hepatita B, dar şi medicamente pentru boli cardiovasculare, HIV/SIDA sau diabet zaharat.
Salarii mărite vor avea toţi angajaţii Acest lucru este posibil după negocierile care au avut loc în urmă cu circa o lună de zile, la Bucureşti, între sindicate, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor Publice, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi din judeţul Satu Mare. Președintele Sindicatului Asistenţilor Personali, Maternali şi Sociali din judeţul Satu Mare, Vasile Dârle, a participat la aceste negocieri. „Revendicările cerute de sindicalişti au vizat majorarea veniturilor salariaților din asistență socială cu cel puțin 50%, aceștia având în prezent cele mai mici salarii din sistemul bugetar, emiterea unui act normativ care să impună la nivel național aceleași drepturi tuturor salariaților sistemului fără deosebiri de la județ la județ în acordarea sporurilor la salariile de bază pentru personalul care lucrează în aceleași condiții de muncă, plata sporului corespunzător pentru angajații care asigură continuitatea activității în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, precum şi introducerea grupei de muncă pentru angajații care lucrează în condiții grele/vătămătoare”, a precizat liderul de sindicat.
În urma negocierilor purtate, s-a decis ca începând cu data de 1 ianuarie 2015 salariile angajaţilor din sistemul de sănătate şi asistenţă socială să fie majorate cu o sumă fixă de 100 de lei, şi nu procentual sau eşalonat aşa cum au propus iniţial reprezentanţii celor două ministere. De aceste prevederi vor beneficia toţi angajaţii acestor două sisteme din România, indiferent de judeţ. Ministerul Bănicioiu a mai spus că numărul beneficiarilor acestei majorări salariale din sănătate este estimat la 300.000 angajaţi.
Florin Dura




















