Isteria criminalului cu cagulă face ravagii în Sătmar

O sătmăreancă, ce domiciliază în Micro 17, în zona Parcului UFO, a declarat că a fost agresată de un bărbat îmbrăcat în negru, care ar tras-o de mână şi i-ar fi adresat cuvinte injurioase. Femeia susţine că a reuşit să scape de bărbat după ce o altă femeie s-a apropiat. „Dimineaţa, pe la 05.00, am ieşit din scară, să merg la autobuz, şi faţă în faţă cu mine a venit un domn, care era îmbrăcat foarte bine. Avea o geacă neagră pe el. M-a prins de mână şi în limba maghiară mi-a spus prostii. Am avut noroc că în spatele meu a venit o doamnă, iar apoi m-a lăsat. Apoi am fugit la autobuz. Nu m-a lovit, nu mi-a făcut absolut nimic, doar că m-am speriat”, susţine femeia. Aceasta a reuşit să facă şi o scurtă descriere a individului: „Era înalt, brunet, cu geacă neagră, dar nu avea glugă pe cap. Nu avea nicio cicatrice. Era îmbrăcat foarte bine, nu a fost ţigan”. Dacă unele agresiuni nu ar părea să aibă acelaşi autor ca şi în cazul uciderii Gabrielei Dorgai, o faptă similară s-a produs totuşi în cursul serii de luni, în apropierea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. La acea dată o femeie, care se deplasa din cartierul Micro 14 înspre centrul oraşului, la coborârea de pe Podul Decebal, pe zona verde din faţa DGFP a fost strânsă de gât de către un individ cu glugă pe cap, cu cicatrici pe faţă şi cu un rucsac pe spate. Femeia a scăpat ca prin urechile acului, după ce l-a lovit pe atacator cu o ladă. În orice caz, zilnic zeci persoane solicită ajutorul sau încearcă să le ofere informaţii poliţiştilor. Semn că isteria criminalului cu cagulă este tot mai mare. Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble