Pedofilul Adrian Nistor, condamnat la doi ani de închisoare

Pedofilul Nistor Adrian Marin, care a agresat sexual un copil de 7 ani, a primit ieri pedeapsa definitivă la Curtea de Apel Oradea. Instanţa orădeană a menținut sentința Tribunalului Satu Mare care l-a condamnat la doi ani de închisoare și 30.000 de lei daune morale, schimbându-i încadrarea în corupție sexuală.

Adrian Nistor, fiu de polițist, a fost acuzat în 2013 că a agresat sexual un minor în vârstă de 7 ani. Acesta era vecin cu familia victimei și l-a ademenit pe copil în apartamentul lui sub pretextul că îi va da un cățel. Ajuns acolo, l-a obligat pe băiat să-l masturbeze și apoi i-a dat drumul cu condiția să jure că nu spune la nimeni ce s-a întâmplat. Însă copilul le-a povestit părinților, care au anunțat imediat poliția. Pentru ca acest caz să fie anchetat, părinții au fost nevoiți să intervină la Inspectoratul General al Poliției Române și la audiențe la comandatul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, iar cazul a fost instrumentat în final de șeful Serviciului de Investigaţii Criminale.

Pedofilul Adrian Nistor a fost trimis în judecată pentru corupție sexuală, fiind condamnat la doi ani de închisoare și plata a 30.000 de lei daune morale familiei. Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble