TOȚI PREȘEDINȚII ROMÂNIEI

TOȚI PREȘEDINȚII ROMÂNIEI

Până la ora actuală România a avut 3 șefi de stat, doi având câte două mandate.

Cei trei oameni politici care au ocupat fotoliul de la Cotroceni au fost Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu. România a avut până la alegerile din 1992 un președinte provizoriu în persoana lui Ion Iliescu care a asiugrat adoptarea unei noi constituții ce a consfințit faptul că România a devenit după 1989 Republică. Pe lângă președinte provizoriu , am mai avut și doi președinți interimari. Este vorba de Nicolae Văcăroiu în 2007 în timpul primei suspendări  a actualului președinte și Crin Antonescu în vara anului 2012.

Dintre președinții României, Ion Iliescu a avut două madate fiind ales pentru a ocupa cea mai înaltă funcție în stat în 1992, când a început primul său mandat considerat constituțional și în 2000. Cele două mandate ale președintelui Iliescu au fost întrerupte de Emil Constantinescu care a refuzat să mai candideze în anull 2000 pentru un al doilea mandat. În anul 2004, în urma unei bătălii strânse, Traian Băsescu a câștigat președinția statului Român iar la terminarea primului mandat a mai candidat odată pentru cel de-al doilea pe care l-a câștigat din nou la o foarte mică diferență în fața contracandidatului său Mircea Geoană.

Dacă Constituția din 1991 făcea ca mandatul unui președinte să fie de 4 ani de zile, în 2003 a fost trecută prin referendum național actuala formă a legii fundamentale care a consfințit mandatul de cinci ani al președintelui României.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble