Nebunia de dinaintea Crăciunului în Sătmar

Nebunia de dinaintea Crăciunului în Sătmar

Cu două zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, în oraş a fost o adevărată nebunie în goana sătmărenilor după cumpărături. Aglomeraţia a fost accentuată şi de cei care locuiesc în satele din jurul municipiului Satu Mare care au venit la oraş să-şi facă cumpărăturile de Crăciun. Marile magazine au fost ieri pline de cumpărători, iar traficul a fost infernal chiar şi după lăsarea întunericului.

Aglomeraţie în magazine Raioanele de carne erau cele mai căutate de sătmărenii care s-au încumetat ieri să iasă la cumpărături. Cum nu toţi au tăiat porc de Crăciun, mulţi sătmăreni şi-au făcut aprovizionarea cu carne şi produse din carne din măcelării. „Mi-am luat carne proaspătă, costiţe, ceafă pentru grătar, dar şi cârnaţi, caltaboşi şi tobă. Din păcate, anul acesta nu am mai tăiat porc, dar nu mă pot plânge deoarece carnea din magazine nu e scumpă”, ne-a spus unul dintre sătmăreni. Angajaţii raioanelor de carne spun că vânzările din această perioadă s-au dublat. „Mulţi sătmăreni s-au aprovizionat cu carne şi pentru Revelion, nu doar pentru Crăciun”, ne-a spus unul dintre vânzători.

În afară de raioanele de carne, aglomeraţie mare era şi la fructe şi legume, dar şi la cel destinat băuturilor alcoolice şi răcoritoare. Sătmărenii cumpărau în cantităţi mult mai mari faţă de o perioadă obişnuită, adică cu baxurile în ceea ce priveşte sucurile şi berile, sau cu kilogramele în cazul fructelor şi legumelor. Chiar dacă nu la fel de mare, înghesuială era şi la raioanele sau magazinele de cadouri. În această seară vine Moş Crăciun şi trebuie să fie darnic în acest an, mai ales pentru cei cuminţi.

De asemenea, mulţi sătmăreni au ales să-şi cumpere un brad de Crăciun în ultima zi, sperând că acum vor obţine un preţ mai bun, astfel că şi în zonele în care erau comercializaţi era destul de mare înghesuială.

Trafic infernal Înghesuială nu era doar în magazine, ci şi pe străzile oraşului. Traficul se desfăşoră foarte greoi pe aproape orice stradă centrală din Sătmar. Însă cele mai aglomerate erau străzile din jurul pieţelor sau cele care duc spre marile magazine din oraş. Deosebit de greu se circula atât la urcarea cât şi pe cele două poduri de peste Someş. Pentru a tranversa Someşul pe unul dintre aceste poduri era nevoie de câte 15-20 de minute. În punctele cele mai aglomerate erau poliţiştii care se străduiau să fluidizeze traficul, însă cu toate acestea, în unele zone se produceau ambuteiaje. Era practic imposibil să fie găsit un loc de parcare în special în zona centrală a oraşului. Demn de remarcat că traficul auto a fost infernal chiar şi în cursul săptămânii trecute.

Nu numai traficul auto s-a desfăşurat foarte greoi dar şi cel pietonal. Marea majoritate a trotuarelor din zona centrală erau foarte aglomerate cu oameni foarte grăbiţi şi agitaţi.

După nebunia de ieri, înghesuiala va lăsa loc colindătorilor care vor vesti Naşterea Mântuitorului Hristos în Noaptea de Ajun.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble