Primiţi cu tâlhăritul?!

Primiţi cu tâlhăritul?!

Poliţiştii Secţiei Tăşnad au fost sesizaţi vineri, în jurul orei 10.40, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că un bărbat din localitate a fost deposedat prin violenţă de suma de 200 lei. Deplasându-se la faţa locului, oamenii legii au stabilit că în seara zilei de joi, un tânăr în vârstă de 15 ani, din localitatea Becheni, judeţul Satu Mare, însoţit de Florin P., de 34 de ani, s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate Adalbert B. cu scopul de a-l colinda. Au pătruns în locuinţa acestuia pe uşa închisă, dar neasigurată, iar partea vătămată i-a servit cu băuturi alcoolice, toţi trei aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Partea vătămată i-a împrumutat lui Florin P. suma de 10 lei, apoi au continuat toţi trei să consume alcool. La un moment dat minorul, sub ameninţarea unui cuţit , pe care l-ar fi luat de pe masă, l-ar fi deposedat pe proprietarul casei de suma de 200 lei, pe care acesta îi avea în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat. În tot acest timp, Florin P. i-ar fi solicitat minorului să-l lase în pace pe proprietar. Imediat după producerea faptei minorul a părăsit locuinţa părţii vătămate, fiind urmat de Florin P. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că Adalbert B. îi cunoştea foarte bine pe agresor şi pe Florin P., cei trei consumau frecvent băuturi alcoolice în locuinţa părţii vătămate. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Ciprian Bâtea

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble