Sprijin pentru copii şi bătrâni

Sprijin pentru copii şi bătrâni

Centrul Multifuncţional „Alter Ego”, amenajat în municipiul Satu Mare într-o fostă centrală termică din cartierul Solidarităţii, a fost inaugurat ieri de conducerea Primăriei Satu Mare. Obiectivul a fost realizat în cadrul proiectului „Centrul Multifuncţional Social al Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare”, şi este finanţat din fonduri europene.

Centrul Multifuncţional va oferi servicii de consiliere atât copiilor cât şi adulţilor, părinţilor sau persoanelor vârstnice, formând o atitudine pro-educaţie pentru copii şi pro-activă pentru adulţi şi vârstnici. Managerul de proiect, Sveda Andreea consideră că proiectul în baza căruia a fost amenajat acest centru este foarte util pentru beneficiari.

Prezent la inaugurarea centrului, primarul Dorel Coica i-a felicitat pe cei care au implementat acest proiect, adăugând că municipiul Satu Mare are nevoie de cât mai multe astfel de obiective sociale. „Mă bucur de faptul că într-o fostă centrală termică a fost amenajat un astfel de centru social şi consider că ar trebui să existe cât mai multe astfel de aşezăminte în municipiul Satu Mare. Felicit echipa de proiect dar şi angajaţii Primăriei Satu Mare pentru reuşita proiectului”, a spus edilul şef înainte de tăierea panglicii inaugurale.

Centrul Multifuncţional „Alter Ego” va oferi celor circa 30 de vârstnici beneficiari activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber, activităţi culturale şi sportive, consiliere şi informare pe teme juridice şi administrative dar va oferi şi asistenţă persoanelor cu dificultăţi psiho-sociale, dependente de alcool sau a celor aflate în situaţii limită. De asemenea, de serviciile centrului vor beneficia şi circa 50 de copii proveniţi din familii monoparentale, cu risc de ruptură a legăturii de familie. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble