Calitatea apelor din zonele umede, evaluată în cadrul unui proiect APM

Calitatea apelor din zonele umede, evaluată în cadrul unui proiect APM

În vederea marcării evenimentului ecologic ,,2 Februarie – Ziua Mondială a Zonelor Umede”, APM Satu Mare organizează lansarea proiectului ,,Evaluarea calităţii fizico-chimice a apelor din zonele umede identificate la nivelul judeţului Satu Mare”. Ieri, la sediul instituției, a avut loc prima întâlnire de lucru cu reprezentanții instituțiilor implicate. Astfel, din partea SC Apaserv SA Satu Mare, în calitate de partener, a participat Raluca Constantinovici- responsabil de mediu, din partea Universității de Vest ”Vasile Goldiș” a fost prezent prof. Gavril Ardelean - prorector, prof. dr. Paul Atyim-inspector din partea ISJ Satu Mare și coordonator de proiect voluntar precum și cei patru specialiști care formează echipa de proiect din cadrul APM Satu Mare.

Întâlnirea a fost moderată de directorul APM, Elisabeta Bekessy, care a prezentat inițiativa de a forma “Corpul voluntarilor ecologi” ca urmare a apariției Legii voluntariatului și, în acest context, proiectul care se va lansa cu ocazia Zilei mondiale a zonelor umede va reprezenta o primă acțiune care va implica voluntari. Ideea acestui proiect a fost apreciată de Gavril Ardelean care și-a manifestat dorința de a participa la proiect prin echipa de specialiști în domeniu din partea universității. Coordonatorul de proiect, Paul Atyim, a subliniat importanța acestui proiect și din prisma instituțiilor de specialitate implicate care, prin profesionalismul de care dau dovadă, constituie garanția succesului acestei inițiative lăudabile.

Proiectul își propune inventarierea zonelor umede din judeţul Satu Mare, cu sprijinul specialiștilor în domeniu din cadrul APM Satu Mare, evaluarea calităţii fizico-chimice a apelor prin prelevări de probe de apă din fiecare zonă umedă identificată şi efectuări de analize, identificarea habitatelor de păsări specifice zonelor umede prin observări ornitologice cu sprijinul specialiștilor din cadrul APM Satu Mare şi realizarea hărţii zonelor umede identificate în cadrul proiectului. Perioada de implementare a proiectului este 12 luni, în perioada 2 Februarie 2015 - 2 Februarie 2016, cu evaluarea rezultatelor parţiale pe 5 iunie 2015 cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. Rezultatele proiectului vor fi diseminate la nivelul instituțiilor cu competențe în managementul zonelor umede și vor constitui premizele proiectului de reabilitare a mlaştinii Ecedea respectiv a promovării la nivelul județului Satu Mare a sistemelor de epurare cu regenerare naturală. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble