Mai bine de 50 de elevi chiulangii au fost depistaţi de poliţişti în baruri, deşi în perioada respectivă trebuiau să fie la cursuri. Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, de proximitate, cei din cadrul Secțiilor de Poliție și cei din Carei, Tășnad, Negrești, Ardud şi Livada au desfășurat în perioada 19- 30 ianuarie, acţiuni menite să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă, fiecare unitate de învăţământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare. Acţiunea a fost organizată în contextul Planului național comun de acțiune- cadru pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.
S-a urmărit, în mod prioritar, combaterea şi prevenirea absenteismului şcolar, poliţiştii verificând 67 de agenți economici care au sediul în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ din județul Satu Mare, fiind legitimate 120 de persoane. Cu această ocazie, au fost găsiţi prin baruri 53 de elevi care absentau de la orele de curs, deşi, în mod repetat poliţiştii au atras atenţia copiilor asupra consecinţelor aparent inofensivului “chiul”, ce pot ajunge până la cooptarea minorilor în activităţi infracţionale ori transformarea acestora în victime ale unor agresiuni sau furturi. În toate cazurile, poliţiştii au anunţat Inspectoratul Şcolar şi conducerea liceelor la care învaţă copiii surprinşi în localuri, astfel încât împotriva acestora profesorii vor lua măsuri de sancţionare. Totodată, au mai fost aplicate şi amenzi în cuantum total de 2.000 de lei.
Pe lângă aceste activități, polițiștii au discutat cu elevii despre riscurile la care se expun în cazul în care consumă băuturi alcoolice și tutun, subiecte legate de conduita pe care un elev are obligaţia de a o adopta în timpul cursurilor şi în afara acestora. De altfel, pentru o mai bună comunicare, la fiecare şcoală sunt afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate cu responsabilităţi în domeniu, astfel încât sesizările cadrelor didactice, ale părinţilor ori ale elevilor să poată fi soluţionate cu operativitate.
Asemenea acţiuni vor fi organizate periodic de poliţiştii sătmăreni, în întreg judeţul. Florin Dura




















