Preşcolari, eroi în lumea basmelor

Cei mici au fost mereu fascinaţi de personajele fantastice din basme, iar educatoarele de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 din municipiul Satu Mare s-au gândit să transforme acest interes într-o provocare pentru cei mici. Aceştia au răspuns mai mult decât pozitiv. Cei care s-au descurcat cel mai bine au fost recompensaţi cu buline roşii care au fost transformate de juriu în adevărate mere de aur exact ca şi în lumea basmelor.

Printr-o magie, preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 au ajuns ieri în lumea basmelor lui Petre Ispirescu. Vizita nu a fost întâmplătoare şi deloc lipsită de emoţii. Au recunoscut ghicitorile legate de Prâslea cel Voinic, Aleodor Împărat sau Greuceanu, atât copiii din grupa “Isteţilor”, cât şi cei din grupa “Arlechino”. Nu a fost deloc greu întrucât s-au pregătit pentru acest concurs împreună cu doamnele educatoare.

Organizatorii activităţii au pornit de la ideea că familiarizarea copilului cu lectura, cu valorile literare naţionale şi internaţionale este vitală într-o lume cucerită de audio-vizual. La vârsta preşcolară când cei mici sunt foarte curioşi şi pun multe întrebări astfel de activităţi îi ajută să descopere noi orizonturi şi să înţeleagă cum trebuie să se comporte în societate. Alexandra Ardelean

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble