Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat într-un loc special amenajat într-un autoturism oprit în trafic, aproximativ 3.000 pachete ţigări, în valoare de 13.500 de lei, ce urmau a fi introduse pe piaţa neagră de desfacere din ţară. Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de frontieră, iar şoferul este cercetat pentru contrabandă. Astfel, luni, în jurul orei 9.00, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe DN 19 A, pe comunicaţia Petea-Dorolţ, un autoturism marca Skoda Pick Up, înmatriculat în Slovacia, condus de un bărbat cu dublă cetăţenie, maghiară şi ucraineană. În urma controlului efectuat asupra autovehiculului a fost depistat, în pereţii compartimentului de marfă, un loc special amenajat în care au putut fi observate ţigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii autoturismului împreună cu şoferul la sediul Poliţiei de frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În locaşul special amenajat au fost descoperite 2.983 pachete ţigări, marca Jin Ling, de provenienţă Duty Free. Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 13.500 lei a fost confiscată, iar şoferul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Totodată, autoturismul folosit la transportul ţigărilor, în valoare de 4.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de frontieră, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun. Robert Marcus




















