Tractor furat din Italia, depistat în Bercu

Tractor furat din Italia, depistat în Bercu

Poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare au depistat un tractor, în valoare de 30.000 de euro, care figurează ca fiind furat din Italia din anul 2011. Astfel, joi, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră au depistat pe raza localităţii Bercu, la domiciliul cetăţeanului român C. Sandor-Csaba de 44 de ani, un tractor marca Deutz-Fahr, despre care existau date că ar fi furat din străinătate. Conform prevederilor legale în vigoare, s-a procedat la efectuarea unui control asupra utilajului şi s-a constatat lipsa plăcuţei de identificare, precum şi modificări vizibile a seriei de şasiu în scopul ascunderii seriei reale.

Totodată, în urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că tractorul, în valoare de 30.000 euro, figura ca fiind furat din Italia din anul 2011. Sătmăreanul le-a declarat poliţiştilor de frontieră că a cumpărat tractorul din jud. Bihor de la un cetăţean italian contra sumei de 28.000 de euro şi că nu ştia că utilajul face obiectul unei infracţiuni de furt. Drept urmare, în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire la furt şi fals material în înscrisuri oficiale, iar utilajul în cauză a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră până la finalizarea verificărilor. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Szasz Lorand

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble