Vine gerul Bobotezei la Satu Mare

Vine gerul Bobotezei la Satu Mare

Sătmărenii vor avea parte de un frig năpraznic începând de azi şi până în data de 9 ianuarie. Temperaturile vor ajunge până la -20 de grade Celsius. În aceste condiţii, prefectul Eugeniu Avram a solicitat ieri, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, să fie luate toate măsurile pentru a fi gestionate cu bine situaţiile de urgenţă ce pot apărea în această perioadă.

Ger năpraznic noaptea Potrivit informaţiilor furnizate de şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, colonelul Gheorghe Dan, începând de azi, de la 10, şi până în data de 9 ianuarie, aceeaşi oră, judeţul nostru se află sub atenţionare de ger. În această perioadă temperaturile nocturne se vor situa între -15 şi -20 de grade Celsius, iar cele diurne vor fi cuprinse între -5 şi -10 grade Celsius. Colonelul Gheorghe Dan a mai precizat că informarea meteorologică a fost transmisă tuturor unităţilor administrativ-teritoriale de pe raza judeţului.

Pornind de la acest aspect, prefectul Eugeniu Avram a dat citire dispoziţiei comune prin care se solicită ca toate instituţiile competente să ia toate măsurile necesare astfel încât să fie identificate şi transportate în locuri sigure persoanele fără adăpost. De asemenea, trebuie identificate şi persoanele care trăiesc în locuinţe neîncălzite şi vor fi luate măsuri pentru a le fi asigurat confortul termic necesar pe timpul gerului. „Trebuie să fie asigurată permanenţa în această perioadă. Direcţia de Sănătate Publică va face informări periodice cu privire la modul de funcţionare a tuturor spitalelor din judeţ şi dacă apar situaţii neprevăzute. Trebuie să lucrăm împreună pentru a gestiona orice situaţie de urgenţă”, a mai precizat prefectul Avram.

Defecţiuni în cascadă la Carei În continuarea şedinţei, inspectorul şef al Sucursalei Distribuţie Electrica Satu Mare, Gheorghe Coicea, a afirmat că în judeţ sunt 149.601 consumatori de energie electrică din care circa 140.000 sunt consumatori casnici şi că, creşterea siguranţei privind asigurarea energiei electrice este o preocupare constantă a Electrica. Totodată, a mai precizat că după ce anul trecut a avut loc prima fază, în 2015 se va trece la cea de a doua fază în care reţelele electrice din municipiul Satu Mare vor trece de la 6 la 20 de KV Astfel de lucrări vor avea loc şi pe trei sectoare din municipiul Carei, acestea făcând parte din cele patru care s-au defectat în noaptea de Revelion în oraş.

Astfel că, după ce anul trecut Electrica a făcut investiţii de circa 12 milioane de lei, în cursul acestui an acestea vor depăşi suma de 17 milioane de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru modernizarea şi chiar înlocuirea, acolo unde este necesar, a reţelelor de curent electric din judeţ.

Afirmând că pentru derularea lucrărilor a primit asigurări din partea primarului municipiului Carei, Kovacs Eugen, că vor fi obţinute uşor avizele lucrărilor, a solicitat acelaşi lucru şi din partea altor autorităţi locale. Chiar şi prefectul Eugeniu Avram a solicitat ca să se facă în aşa fel încât lucrările să nu fie întârziate de birocraţie. Totodată, prefectul Avram a precizat că va fi organizată şi o întâlnire cu primarii din judeţ în cadrul căreia reprezentanţii Electrica vor prezenta investiţiile care urmează a avea loc în unităţile administrativ teritoriale respective.

Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble