Fostul sediu al Primăriei Carei, aflat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, este scos la vânzare de către actualul proprietar. Şi nu oricum. Ci pe un site de specialitate. Şi asta după ce Primăria Carei s-a mutat de aproximativ două luni într-un sediu nou. Actualul proprietar, care a primit clădirea în baza unei cereri de retrocedare, cere pe imobil un milion de euro. Având în vedere că în Carei nu se găsesc persoane dispuse să dea această sumă, proprietarul speră să îşi găsească clienţi în mediul online.
Un milion de euro pentru o fostă primărie Potrivit anunţului postat pe site de către actualul proprietar, respectiv Toth Mihai Iuliu, imobilul este evaluat la un milion de euro. “De vânzare clădire construită în 1909, cu 2 nivele, 65 de încăperi + 2 curţi interioare de 50 mp + subsol. Este categorizată ca şi monument istoric. Suprafaţa este de 1.944 metri pătraţi”, se arată în anunţul postat pe site.
Sediul, retrocedat în anii `90 Sediul în care a funcţionat până acum câteva luni Primăria Carei a fost retrocedat înainte de anul 2000 urmaşilor fostului proprietar. Administraţia locală a intenţionat să cumpere imobilul, însă negocierile cu urmaşii fostului proprietar au eşuat din cauza preţului foarte mare rezultat în urma unui studiu, clădirea fiind estimată la o valoare de circa două milioane de euro. Primăria Carei a plătit până la sfârşitul anului trecut pentru sediu o chirie lunară de 14.000 de lei.
Primăria Carei s-a mutat în casă nouă La începutul lunii decembrie, Primăria Carei a început să se mute în noul sediu de lângă Judecătorie. Este vorba de imobilul care a adăpostit fostul han Cerbul de Aur, a cărui reabilitare a fost începută în mai 2010. Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a noului sediu au costat circa şase milioane de lei. Hanul Cerbul de Aur este o construcţie cu o deosebită încărcătură istorică. Construcţia hanului “Cerbul de Aur” a fost realizată de către contesa Zichy Karolina, soţia contelui Karolyi Ggyorgy, după proiectul arhitectului Ybl Miklos, cu ocazia cutremurului din 1834, când clădirea hanului a fost grav avariată. Între anii 1890-1968 a fost sediul primăriei, iar după 1990, cazarmă. Imobilul a fost preluat de administraţia locală, care i-a redat destinaţia de sediu al Primăriei Carei.
Ciprian Bâtea




















