Judecătorii sătmăreni au mai puţin de lucru

Judecătorii sătmăreni au mai puţin de lucru

Judecătorii sătmăreni au avut mai puține dosare pe masă în 2014. Excepție au făcut magistrații de la Secţia penală, care au avut mai mult de lucru după intrarea în vigoare a noilor coduri, care au adus mai multe solicitări pentru aplicarea legii mai favorabile. Judecătorii sunt mulțumiți că anul trecut încărcătura de dosare în cea mai mare parte a scăzut, iar cele mai multe instanțe au avut un indicator de calitate mai bun. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de către preşedintele Tribunalului Satu Mare, Nilda Preda Târnoveanu, alături de judecătorii Remus Nemeş şi Adriana Vâlcu.

Judecători tot mai mulţumiţi Dacă în 2013 un judecător avea pe masă, în medie, 959 de dosare, anul trecut situația s-a schimbat semnificativ, astfel încât numărul acestora a scăzut și a ajuns la 525. Singurii care au avut mai mult de lucru au fost magistrații de la Secţia penală. Aceștia s-au confruntat cu mai multe solicitări de aplicare a legii mai favorabile după introducerea Noului Cod Penal și de Procedură Penală. În schimb, judecătorii se așteaptă ca în 2015 lucrurile să revină la normal.

Încărcătura s-ar putea diminua și dacă cele cinci posturi vacante de judecător vor fi ocupate în urma concursului care se va organiza în luna martie. În ceea ce privește calitatea actului de justiție, majoritatea instanțelor au înregistrat o scădere a procentului de răsturnare a sentințelor date de către judecători. Cel mai mult stau în instanță cei care au procese în contencios administrativ, în timp ce soluționarea unei cauze penale se face în medie în 64 de zile.

Sediu nou pe Tribunal, din acest an Clădirea Palatului de Justiție este tot mai aproape de finalizare. Ministerul Justiție a alocat cea mai mare parte din suma necesară finalizării lucrărilor de reabilitare. Imobilul se afla într-o stare deplorabilă înainte de începera restaurării sale, iar în 2013, în timpul unei ședințe, o parte din tavanul unei săli de judecată a căzut peste cei prezenți în sală. Nimeni nu a fost atunci grav rănit, dar incidentul a arătat cât de degradată era clădirea.

Ministerul Justiției a alocat 60 la sută din suma necesară cheltuielilor pe care constructorii le fac pentru renovarea Palatului. Chiar şi ministrul de resort Robert Cazanciuc a efectuat o vizită la Satu Mare tocmai pentru a vedea care este situația pe teren. Ultima lucrare care se va realiza este refacerea scării interioare a palatului. Magistrații se așteaptă ca toată restaurarea să fie terminată în acest an. Clădirea datează de la finalul anilor 1800 și a fost gândită expres pentru a deveni sediul instanțelor sătmărene și a penitenciarului. Imobilul este construit în manieră neo-clasică cu elemente de secesion și se află pe lista monumentelor de arhitectură.

Silvia Spanciu

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble