Regal de folk la Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”

Regal de folk la Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”

La Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”, s-a desfăşurat vineri seara un concert dedicat folkului, eveniment organizat de Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare şi Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu”, care s-a desfăşurat în faţa unui public numeros iubitor al folkului. Spectacolul a fost deschis de către Angelo Ghereben, care reprezintă aripa tânără a folkului sătmărean. Pe scenă a urcat Cezar Petrovici care a încântat auditoriul cu piesele sale, atât compoziţii proprii, cât şi coveruri. Spectacolul de folk a continuat apoi cu recitalul Georgetei Govor, în cadrul căruia artista sătmăreană a interpretat câteva compoziţii proprii pe lirică exclusiv sătmăreană. Regalul de folk a continuat cu recitalul de aproximativ o oră al formaţiei Fala Band din Oradea. Trupa orădeană a încântat publicul sătmărean cu piesele prezentate.

Apoi a urmat cel mai aşteptat moment al serii, acesta fiind recitalul susţinut de renumitul folkist sătmărean Octavian Bud, alături de partenera sa de scenă, Adina Hodişan. Şi de această dată, Tavi Bud, cum îi spun prietenii, a oferit un adevărat show sătmărenilor. În cadrul acestui concert, Octavian Bud şi Adina Hodişan au interpretat piesele “Niciodată”, “Totuşi, unde-s banii ţării?”, “Nu-i lumină nicări”, “Luminaţi-vă la faţă”, “Dona, dona”, iar alături de cei de la Fala Band au cântat piesele “Sfârşitul nu-i aici” şi “Vânare de vânt”. Spectacolul nu s-a putut încheia fără tradiţionalul “La Mulţi Ani”, întrucât bateristul formaţiei Fala Band a împlinit vineri seara frumoasa vârstă de 72 de ani. Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble