Salvată de la moarte de pescari

Salvată de la moarte de pescari

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost salvată de la moarte de un pescar după ce ieri, în jurul orei prânzului, s-a aruncat în Someş de pe Podul Golescu. Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care adolescenta a ales să recurgă la acest gest. Imediat după ce s-a aruncat în apele reci ale râului, sătmărenii care au fost martori la această scenă au solicitat intervenţia pompierilor prin 112. Curenţii de apă au transportat-o pe tânără câteva sute de metri în aval unde erau mai mulţi pescari. Văzând-o zbătându-se în apele reci ale Someşului, un pescar şi un angajat SMURD, aflat la pescuit în timpul liber, au intrat după adolescentă, au scos-o afară din apă şi i-au acordat primul ajutor. La scurt timp, la faţa locului a ajuns o Ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă care a transportat-o pe victimă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare în şoc hipotermic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean, Constantin Demian, în momentul în care a ajuns la Urgenţe temperatura corpului tinerei era de 28 de grade. După intervenţia medicilor, s-a reuşit creşterea constantă a temperaturii corpului adolescentei, astfel că aceasta se află în afara oricărui pericol. Tânăra a rămas internată în spital pentru supraveghere medicală. Florin Dura

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble