Certezenii sunt scandalizaţi de faptul că, potrivit masterplanului apă-canal, oraşul Negreşti Oaş urmează a fi aprovizionat cu apă din Valea Rea, care trece prin Certeze. Pentru a aplana acest conflict, prefectul Eugeniu Avram a convocat ieri o şedinţă de lucru la care au participat primarul comunei Certeze, Petru Ciocan, alături de viceprimarul Ioan Aurel Ciorba şi consilierii locali certezeni, directorul ADI Apă-Canal Satu Mare, Octavian Lazin, directorul SC Apaserv Satu Mare SA, Dan Stegerean, precum şi alte persoane interesate de acest subiect.
Finalizarea proiectului, periclitată În deschiderea şedinţei, prefectul Eugeniu Avram a arătat că a dorit să se întâlnească cu toţi facturii de decizie pentru a fi găsită o soluţie în cazul problemei de la Certeze. În continuare, directorul ADI Apă-Canal, Octavian Lazin, a arătat că masterplanul apă-canal este implementat la nivelul judeţului Satu Mare, este finanţat din fonduri europene şi se are în vederea extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în municipiile şi oraşele din judeţ. Pentru oraşul Negreşti Oaş proiectul prevede ca sursă de alimentare cu apă Valea Rea din comuna Certeze, iar pentru aducerea apei de la Certeze la Negreşti Oaş se află în curs de execuţie montarea unei conducte. Proiectul trebuie finalizat până la finele acestui an, însă din cauza faptului că certezenii se arată nemulţumiţi de aceste lucrări, există posibilitatea ca ele să nu fie terminate la termen. Cu toate că respectiva conductă trece prin comuna Certeze, cetăţenii de aici nu se pot conecta la ea deoarece apa nu este tratată şi există riscul izbucnirii unor boli.
Directorul ADI Apă-Canal a mai arătat că în cea de a doua parte a proiectului, care va fi implementat în perioada 2015-2020, sunt cuprinse şi lucrările de extindere a reţelelor de apă şi canalizare în comuna Certeze. “Rămâne să înţelegeţi că trebuie realizat acest proiect la timpul prevăzut. Trebuie să vă decideţi gândindu-vă că aveţi o responsabilitate şi că, în afară de fonduri europene, nu veţi mai avea altă posibilitate de a implementa proiectul şi la dumneavoastră în comună”, a arătat Octavian Lazin.
Certezenii vor apa doar pentru ei Primarul comunei Certeze, Petru Ciocan, a explicat, pe scurt, în ce constă nemulţumirea certezenilor. Potrivit acestuia, locuitorilor din comuna Certeze le este teamă că în cazul în care oraşul Negreşti Oaş va fi aprovizionat cu apă din Valea Rea, ei vor rămâne fără apă. Atât edilul şef cât şi consilierii au afirmat cu tărie că ei doresc ca în primă fază să fie asigurată apa la Certeze şi abia apoi la Negreşti Oaş.
Directorul SC Apaserv a arătat că ar fi foarte bine semnat un contract de furnizare servicii între Primăria Certeze şi furnizorul de apă judeţean atât pentru a putea fi implementată cea de a doua parte a masterplanului apă-canal cât şi pentru a asigura apă certezenilor. “Apaserv nu are în momentul de faţă niciun contract cu Primăria Certeze, astfel că noi nu putem garanta că certezenii vor avea apă sau nu”, a spus Dan Stegerean.
Întrebaţi dacă nu este posibil ca, printr-un act adiţional, să fie inclusă în proiect şi comuna Certeze, atât Lazin cât şi Stegerean au afirmat că în prima parte a proiectului sunt incluse doar municipiile şi oraşele din judeţ, urmând ca în a doua parte să fie incluse şi comunele cu peste 2.000 de locuitori, cum este Certeze.
Apa, folosită pentru pescării şi grădini Mai vehement a fost viceprimarul Ioan Aurel Ciorba, care a solicitat ca oraşul Negreşti Oaş să-şi găsească o altă sursă de alimentare cu apă şi să-i lase pe certezeni în pace. “Noi nu vrem să rămânem fără apă. Marea majoritate a certezenilor au apa introdusă în casă, dar dacă va fi transportată la Negreşti, noi vom rămâne fără. Găsiţi altă sursă de alimentare cu apă a oraşului Negreşti Oaş”, a declarat viceprimarul.
În intervenţia sa, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor (SGA) Satu Mare, Vasile Andrieş, a arătat că Valea Rea poate asigura cantitatea de apă necesară atât pentru oraşul Negreşti Oaş cât şi pentru comuna Certeze. “În condiţii maxime de secetă, Valea Rea are un debit minim de 100 de litri pe secundă. Acest debit poate asigura cu apă două oraşe ca şi Negreştiul. Problema este ce se întâmplă cu această apă după punctul de captare. Dacă este luată de cei care-şi umplu pescăriile cu apă sau de cei care-şi irigă grădinile este normal ca să nu fie suficientă”, a precizat Andrieş.
Certezenii trebuie să se decidă La finalul şedinţei, prefectul Avram a cerut conducerii primăriei şi consilierilor locali din Certeze să se consulte cu oamenii şi să ia o decizie. “Trebuie găsită o soluţie pentru continuarea proiectului. Să aveţi însă grijă cum puneţi problema în discuţiile pe care le aveţi cu oamenii pentru că purtaţi o responsabilitate enormă. Aveţi la dispoziţie o săptămână şi să decideţi până pe data de 3 aprilie dacă doriţi să fie continuat acest proiect sau nu. Nimeni nu face nicio presiune asupra voastră, însă, după părerea mea, trebuie continuat acest proiect”, a arătat prefectul Avram.
Primarul Petru Ciocan a precizat că în scurt timp va fi convocată o şedinţă de Consiliu Local la Certeze, în cadrul căreia se va lua o decizie în acest sens.
Florin Dura




















