O nouă modalitate de a-i învăţa pe elevi cum să se ferească de droguri

O nouă modalitate de a-i învăţa pe elevi cum să se ferească de droguri

Informaţiile pertinente îi pot feri pe copii de o serie de evenimente neplăcute. Nu doar ceea ce transmit poliţiştii, ci şi modul, locul şi timpul acordat întâlnirilor cu elevii, devin importante pentru conştientizarea mesajelor şi depăşirea ascultării pasive. Acestea sunt şi motivele pentru care poliţiştii sătmăreni implicaţi în activităţi preventive caută să se apropie de elevi în medii informale, în care barierele impuse de prezenţa cadrelor didactice sau a altor persoane poate submina comunicarea liberă şi deschisă.

Programul Educaţional „Loga Dance School”, o discotecă controlată adresată exclusiv elevilor de gimnaziu, aduce la evenimentele organizate lunar specialişti din cadrul Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog, respectiv din cadrul Poliţiei Judeţene. Numai în acest an peste 750 de elevi au participat la întâlnirile lunare, prilej de distracţie şi socializare, dar şi de o mai bună informare venită din partea unor specialişti. Astfel, sâmbătă, 28 martie, „Loga Dance School” a fost gazda celei de-a treia întâlniri din acest an, programul educaţional avându-i şi de această dată ca invitaţi pe reprezentanţi ai celor două instituţii partenere (Poliţie, respectiv CPECA). Tema prezentată de inspectorul principal Felicia Hrihorişan, ofiţer sociolog în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, a fost legată de pedepsele ce pot fi aplicate minorilor care au comis infracţiuni. Elevii au aflat, astfel, că există sancţiuni penale şi faţă de minori începând cu vârsta de 14 ani şi în ce constă aceste pedepse, precum şi faptul că nerespectarea pedepselor neprivative de libertate poate conduce la revocarea acestora şi la instituirea unor pedepse mai grave cum sunt internarea într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie.

Problema etnobotanicelor a fost adusă în discuţie de reprezentanta CPECA, Puşa Câmpan, specialist în prevenirea antidrog. Cei prezenţi au aflat despre cum acţionează aceste droguri şi ce pericole stau ascunse în spatele unor reclame pozitive, venite, cel mai adesea, din partea celor care vor să-şi găsească clienţi fideli în rândul elevilor de gimnaziu. Dorinţa de a experimenta ne poate conduce în ipostaza de victime ale drogurilor, putând surveni fie moartea prin supradoză, fie dependenţa şi degradarea socială reprezentativă consumatorilor de stupefiante.

Totodată, specialiştii prezenţi le-au explicat copiilor ce fapte constituie infracţiuni legate de droguri, ca de pildă: deţinerea, producerea, vânzarea, oferirea spre vânzare, punerea la dispoziţie a unui spaţiu, inclusiv locuinţa proprie, celor care se droghează ş.a.m.d., astfel încât elevii să aleagă ceea ce vor să facă cunoscând consecinţele legale ale unor infracţiuni din sfera criminalităţii organizate, pedepsite foarte sever în legislaţia română. Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble