Cu toate că sunt mediocre, rezultatele la simulările la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au fost mai bune în acest an comparativ cu 2014. Inspectorul şcolar general, Claudiu Mondici, a arătat ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, că a fost elaborat un plan pentru îmbunătăţirea rezultatelor la examenele propriu-zise din această vară.
Zece procente diferenţă la Bac Potrivit prezentării făcute de Claudiu Mondici, rezultatele obţinute de elevii de clasa a VIII-a la simularea Evaluării Naţionale au fost mai bune decât cele de anul trecut. Astfel, dacă în 2014, 43,6% dintre candidaţi au luat note peste cinci, în acest an procentul de promovabilitate a crescut cu aproape patru procente ajungând la 47,44%.
La simularea pentru Bacalaureat, diferenţele sunt şi mai însemnate. Astfel, la clasa a XI-a, în 2014 procentul de promovabilitate a fost de doar 19,17%, în timp ce în acest an procentul a crescut cu peste zece procente, ajungând la 29,79%. Tot cu aproape 10% a crescut şi procentul de promovabilitate pentru clasa a XII-a, de la 29,68% anul trecut, la 38,67% în 2015. La cererea elevilor, notele obţinute la aceste simulări pot fi trecute în catalog.
Plan de măsuri Inspectorul şcolar general a afirmat că rezultatele nu sunt satisfăcătoare, iar aceste simulări au avut menirea de a arătat care este nivelul de pregătire a elevilor. Pentru îmbunătăţirea rezultatelor la adevăratele examene, care vor avea loc în această vară, Inspectoratul Şcolar Judeţean a elaborat un plan de măsuri remediale care prevede realizarea, la fiecare unitate de învăţământ, a graficului de consultaţii pentru disciplinele la care se organizează examen de Evaluare Naţională sau Bacalaureat, elaborarea unui program special cu elevii cu rezultate slabe la învăţătură, organizarea unor pretestări la disciplinele de examen, cu subiecte elaborate la nivelul catedrelor sau comisiilor metodice, conform modelelor elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare sau analizarea rezultatelor obţinute de elevi la evaluarea iniţială, la pretestări şi la sfârşitul semestrului I, respectiv a anului şcolar, în cadrul unor întâlniri colective cu părinţi-elevi-cadre didactice. Intervenind, prefectul Eugeniu Avram a arătat că aceste rezultate reprezintă un semnal de alarmă atât pentru profesori cât şi pentru elevi sau părinţi şi i-a solicitat inspectorului şcolar general să urmărească personal derularea activităţilor cuprinse în planul prezentat anterior în fiecare şcoală.
Cu aceeaşi ocazie, Claudiu Mondici a mai arătat că a fost încheiată etapa de repartizare în şcolile de circumscripţie pentru clasa pregătitoare, fiind repartizaţi circa 2.500 de elevi din cei 3.076 înscrişi. În cursul zilei de azi va începe repartizarea elevilor la alte şcoli decât cele de circumscripţie, în funcţie de locurilor disponibile.
Amenzi mai mari, magazine închise Tot în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de ieri, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Maria Pinter, a dorit să tragă un semnal de alarmă pentru ca sătmărenii să se informeze mult mai bine atunci când achiziţionează un produs, în special din categoria celor electronice sau electrocasnice. Totodată, i-a atenţionat pe cei vârstnici să nu se lase înşelaţi de cei care le propun voucherul de 500 de lei pentru diverse analize medicale, dar şi pe părinţi să nu se lase înşelaţi de cei care le promit că vor face vedete din odraslele lor.
Totodată, Maria Pinter a mai arătat că, dacă până acum nu s-a recurs la închiderea unor unităţi economice în urma constatării unor încălcări flagrante ale drepturilor consumatorilor, în acest an controalele vor fi mult mai dese, amenzile mult mai mari şi se va recurge şi la decizia de a suspenda temporar activitatea unor agenţi economici care nu respectă legea.
Comisie mixtă de control La finalul şedinţei, şeful Serviciului monitorizarea serviciilor publice deconcentrate din cadrul Prefecturii Satu Mare, Ramona Antonescu, a prezentat decizia prefectului Eugeniu Avram de a constitui o echipă mixtă de control de sărbătorile pascale pentru prevenirea apariţiei unor toxiinfecţii alimentare. Astfel, această echipă va intensifica în perioada următoare controalele sanitare veterinare asupra modului în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea de miel și ouăle destinate consumului uman, precum și alte alimente de origine animală. Vor fi efectuate controale în spaţiile unde se comercializează peştele şi produsele din pescuit, piețele agroalimentare, supermarketurile, depozitele alimentare şi magazinele specializate în desfacerea produselor alimentare ușor perisabile.
Florin Dura




















