Şmecherul cu Maserati a fost amendat de Poliţia Locală

Şmecherul cu Maserati a fost amendat  de Poliţia Locală

Sistemul Big Brother al Poliţiei Locale dă semne de eficienţă. Astfel, sătmăreanul care şi-a permis să îşi parcheze bolidul - un Maserati de culoare neagră - într-un scuar din sensul giratoriu situat în Piaţa Libertăţii, a fost identificat cu ajutorul sistemului de monitorizare video a municipiului reşedinţă de judeţ. După identificare, individul a fost amendat de poliţiştii locali, susţine conducerea Poliţiei Locale Satu Mare. “În data de 25.03.2015, la ora 10.20, ne-am autosesizat prin personalul din cadrul Serviciului Dispecerat şi Supraveghere Video al Poliţiei Locale Satu Mare, care în timp ce monitoriza camerele de supraveghere, a comunicat poliţiştilor locali aflaţi în teren că pe scuarul din Piaţa Libertăţii, în apropierea Bibliotecii Judeţene se află parcat un autovehicul de culoare neagră cu numărul de înmatriculare SM 42 MAS. Ajunşi la faţa locului la ora 10.23, poliţiştii locali au efectuat fotografii şi au început demersurile legale în vederea luării măsurilor de sancţionare contravenţională. Între timp, la autoturism a sosit deţinătorul acestuia, în persoana numitului Gabor G., în vârstă de 43 de ani, din Satu Mare, care a fost interceptat, legitimat şi sancţionat contravenţional cu amendă şi 2 puncte penalizare de către poliţiştii locali”, se arată într-un comunicat de presă remis de către conducerea Poliţiei Locale Satu Mare. Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble