Un careian a intrat cu maşina într-o pompă de benzină

Un careian a intrat cu maşina într-o pompă de benzină

Pompierii din cadrul Secţiei Carei a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare au fost solicitaţi să intervină ieri la o benzinărie din municipiu, după ce un şofer a intrat ăntr-o pompă de benzină, existând un pericol iminent de explozie. “În ziua de 26.03.2015, la orele 06:39, I.S.U. SOMEŞ Satu Mare a fost anunțat că în municipiul Carei, pe Bulevardul 25 Octombrie, la ieşire spre Oradea, un autoturism a intrat în coliziune cu pompa de combustibil din Staţia de carburanţi. La fața locului s-au deplasat forţele din cadrul Secţiei de Pompieri Carei care au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă de tip B. Acestea au asigurat zona pentru preîntâmpinarea apariţiei unui posibil incendiu (sau explozie), iar echipajul SMURD a transportat şoferul, un tânar în varstă de 29 de ani, la Camera de Gardă a Spitalului Carei pentru investigaţii medicale. Interventia s-a finalizat la ora 09:00”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare. Robert Marcus

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble